Am purtat o
inimă nocturnă din care iubeam
până când un vis îmi arăta sfârşitul
şi atunci plecam,
dar nu vroiam
si ramaneam
si peste zi cu
aceeasi inima nocturna
ce se ardea
cand mai zarea prin ea lumina
si astepta sa
treaca o vesnicie pe pamant
ca sa si revada
pentru o clipa ce nu vazuse de demult
si a vazut:
cutite si
sageti de foc
prinse pe toate-n suruburi la un loc
iar tu
,dragule, care citesti
sa nu cumva sa
ma bocesti
caci urmele de
foc le-am bandajat
si n-au durut ,
le-am creionat
in vise pastelate,
acoperite cu straturi parfumate
si inchegate in
AND-ul inrosit de rana ce n-a izbavit
a trece prin
arterele vecine sa scape de inchisorile
straine.
O, dulce si
firava alinare de cuvinte
esti ca un leac
pentru-ale noastre inimi frante
sau cel putin un
anestezic potrivit
caci
anestezistul nu m-a mai primit
s-adorm cu el
p-acelasi ritm de muzici imbinate
ce ma salvau de
mintile incetosate
si uite-asa
ma aducea
in starea de neinteles
cu sentiment
boem si foarte pe-nteles
imi ‘explica’
tot ce dorea
iar eu…
iar eu voi
deveni muta si nu voi fi una cu el
nici acum,nici
mai tarziu,
ci poate cand
inima nocturna va adormi adanc crescandu-i aripi ca de plumb
si poate atunci te voi iubi caci deocamdata imi esti drag pentru ca nu sunt a ta iar tu nu esti al meu.
(demult, tare demult.)
ininma poate sa se imbolnaveasca si sa moara,sufletul niciodata!
RăspundețiȘtergere